Salut,

Sunt Oana și vreau să îți spun o poveste.

În 2011 am cunoscut-o pe Adriana — o apariție care m-a surprins cu numărul de espresso-uri devorate într-o oră și viteza cu care conecta idei. Opt ani mai târziu, vorbește domol, și-a reglat relația cu cafeaua, dar adună în continuare oameni și construiește comunități.

Împreună am făcut Creative Coffee, o întâlnire (aproape) lunară cu antreprenori din industriile creative. Am ținut-o așa trei ani, dintre care ultimul l-am petrecut singură la vâsle și am avut timp să îmi iau multe bobârnace, dar și să adun lecții utile la casa omului. Creative Coffee mi-a fost ca o școală alternativă de disciplină, inițiativă și dorință de schimbare.

Astăzi, după un carusel intens de emoții de toate felurile, depășirea unor frici și descoperirea altora, încăpățânarea de a mișca ceva la nivel local, dorul de creativi și bucuria unei regăsiri cu mine însămi, rescriu povestea sub numele de "Creativ înainte de cafea".

Sunt într-un punct în care simt că în industriile creative avem nevoie să auzim povești autentice mai mult ca niciodată. Să exersăm toleranța și empatia. Să lăsăm armele jos și comparațiile la o parte. Să alegem vulnerabilitea în locul zidurilor. Să înlocuim succesul cu bucuria neaoșă. Să ne ascultăm șoaptele venite din interior. Să fim mai mult împreună și mai puțin separat.

Creativ înainte de cafea este o metaforă ascunsă sub forma unui eveniment pe care îl voi pune cap-la-cap de fiecare dată când o să simt că pot să scot o poveste de felul ăsta în lume. Timp de o oră, poate un pic mai mult, voi sta de vorbă cu un creativ despre dilemele, îngrijorările, frustrările, anxietățile, bucuriile și reușitele pe care le trăiește și care își pun amprenta asupra propriei deveniri. Îl iau cu mine într-o călătorie înainte de cafea, în care suntem noi cu noi, onești și pe bune.

Îmi doresc să punem frână împreună la ritmul nebun al vieții digitale și non-digitale și vreme de o oră și jumătate să construim o lume a noastră.

Cu bucurie,
Oana

A treia ediție cu

Gabriela Toderău

Mă bucur că la a patra ediție, pe 11 august, în grădina Pixelgrade, o am alături de mine pe Gabriela de la Strașnic, un business local de piese făcute manual din lemn masiv. Platourile create în atelier sunt un pretext minunat de strâns oameni în jurul mesei și de încurajat împărtășirea de povești autentice, care ne aduc mai aproape unii de alții.

Ia-ți bilet

Susținători

Mai jos sunt câțiva dintre oamenii care mă susțin în provocarea asta și cărora le mulțumesc. Fără aceste spirite creative, nu aș fi avut curajul să mă înham la povocarea asta.

Ilinca

Andra

Adriana

Diana

De găsit

Vremuri mai bune de stat la povești nu au fost. Pe mine, cel mai ușor mă găsești pe mail. În felul ăsta am șansa să îți aloc spațiu și timp astfel încât să fiu generoasă atunci când îți răspund.

Scrie-mi un mail →